Conștiința verde câștigă teren!

Trendul eco #reduce, #reuse & #recycle e dublat de tendința, din ce în ce mai serioasă, de migrație spre hrana vegană. Intenția marilor producări de a lansa, în varianta vegetală, produse fanion precum brânza tartinabilă Philadelphia sau ciocolata Cadbury, certifică acest lucru. Se investesc sume uriașe în cercetare și inovare, cu o grijă deosebită față de mediu, atât la nivel de formulă a produsului, cât și ca packaging. Conștiința verde câștigă teren! Ceea ce inițial a pornit ca o modă, a devenit un stil de viață, cu tot mai mulți adepți.

 

Laptele de vacă înlocuit, pe scară largă, de varianta sa vegetală

 

După ce Mondelez International a aflat, prin sondaje de opinie, că există interes crescut pentru altenativa vegană a ciocolatei sale iconice, se lucrează de zor la noua formulă Cadbury cu lapte obținut din plante. „Avem o echipă genială de cercetare și dezvoltare la Bournville care este concentrată pe inovarea de produse în pas cu trendul vegan al pieței”, au declarat oficialii Mondelez.

Cu urechea ciulită la cererea pieței, cei de la Kraft Heinz își întăresc portofoliul de produse fără ingrediente de origine animală, pregătind Philadelphia vegetală. Anul trecut ei au investit 3,5 milioane de dolari in New Culture, un startup biotech în Noua Zeelandă, ce produce brânză din lapte vegetal, cu un gust foarte realist, apropiat de cel tradițional.

 

Kraft Heinz finanțează startup-uri vegane

 

Prin fondul său de capital de risc (Evolv Ventures) Kraft Heinz a investit 100 de milioane de dolari în operațiunile de însămânțare pentru ceea ce urmează a fi materia primă pentru laptele vegetal. De asemenea, Kraft Heinz facilitează aderarea la Springboard, un program conceput pentru a sprijini startup-urile cu mentorat, networking și capital de pornire. Toate cele cinci startup-uri alese de Springboard au fost vegane. „Am avut un grup foarte competitiv de solicitanți”, a declarat Kelly Reinke, cea care a condus incubatorul Springboard, numit sugestiv Baking Business. „Toate cele cinci companii au dezvoltat produse delicioase perfect aliniate cu oferta noastră și cu așteptările consumatorilor noștri. Cu ajutorul Springboard proiectăm viitorul alimentelor.”

Migrarea spre hrana vegană se face pe fondul unei conduite eco și pentru că cercetările au legat consumul de produse din lapte de apariția mai multor probleme de sănătate. Inclusiv riscul crescut de anumite forme de cancer. În plus, industria produselor lactate primește adesea critici la adresa modului în care sunt tratate animalele și continuă să fie un contribuabil semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră. Astfel, nu e de mirare că sondajele de opinie arată că aproape jumătate din populația SUA plănuiește să treacă pe lapte vegetal, în timp ce un sfert din locuitorii Regatului Unit consumă deja doar lactate vegane.

Daca vom reuși să ne aliniem cu toții într-o direcție eco, ne așteaptă un viitor frumos, în bună prietenie cu natura-mamă. Fiecare gest verde contează!

Posted on 2020-06-10 Noutăți din industrie 0 918

Leave a CommentLeave a Reply

You must be logged in to post a comment.
Prev
Next